| |
|
|
| |
| |
|
Betania LIVE! |
| |
|
|
| |
| |
|
Evenimente speciale |
| |
|
|
| |
 |
|
|
| |
| Resurse >> Predici >> Detalii |
| |
|
|
|
| Serviciu divin- Joi PM - Joi, 24 Mai 2007 |
|
1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vã, şi vãrsaţi pe pãmânt cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
2 Cel dintâi s-a dus şi a vãrsat potirul lui pe pãmânt. Şi o ranã rea şi dureroasã a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
3 Al doilea a vãrsat potirul lui în mare. Şi marea s-a fãcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice fãpturã vie, chiar şi tot ce era în mare.
4 Al treilea a vãrsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au fãcut sânge.
5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru cã ai judecat în felul acesta.
6 Fiindcã aceştia au vãrsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu sã bea sânge. Şi Sunt vrednici.”
7 Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevãrate şi drepte Sunt judecãţile Tale!”
8 Al patrulea a vãrsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat sã dogoreascã pe oameni cu focul lui.
9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţã mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stãpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocãit ca sã-I dea slavã.
10 Al cincilea a vãrsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împãrãţia fiarei a fost acoperitã de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rãnilor lor rele, şi nu s-au pocãit de faptele lor.
12 Al şaselea a vãrsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca sã fie pregãtitã calea împãraţilor, care au sã vinã din Rãsãrit.
13 Apoi am vãzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semãnau cu nişte broaşte.
14 Acestea Sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împãraţii pãmântului întreg, ca sã-i strângã pentru rãzboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.
15 „Iatã, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce vegheazã şi îşi pãzeşte hainele, ca sã nu umble gol şi sã i se vadã ruşinea!” -
16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamã Armaghedon.
17 Al şaptelea a vãrsat potirul lui în vãzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprãvit!”
18 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a fãcut un mare cutremur de pãmânt, aşa de tare, cum, de când este omul pe pãmânt, n-a fost un cutremur aşa de mare.
19 Cetatea cea mare a fost împãrţitã în trei pãrţi, şi cetãţile Neamurilor s-au prãbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca sã-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
20 Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai gãsit.
21 O grindinã mare, ale cãrei boabe cântãreau aproape un talant, a cãzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru cã aceastã urgie era foarte mare.
|
|
| |
|
Ascultă